Jo Jo Dan între „cel mai bun meci al vieții sale” și „avea putere zero în lovituri”

Jo Jo Dan între
  • Publicat:
  • Actualizat:

Site-urile internaționale specializate în box au păreri
împărțite în privința victoriei pugilistului Selçuk Aydin în meciul
cu Ion Ionuț, eastsideboxing.com notând că românul a fost mai
activ, dar turcul a lovit mai puternic, iar boxingscene.com
considerând că Jo Jo Dan ar fi meritat să învingă.

Jo Jo Dan a fost mai activ decât Aydin, de-a lungul
meciului, dar turcul a fost cel care a dat loviturile mai
puternice
„, notează eastsideboxing.com, citat de
MEDIAFAX

Boxingscene.com consideră „extrem de controversată” decizia de a i
se acorda victoria pugilistului turc. „Decizia a fost
împărțită, dar nu a reflectat situația din ring. Românul a urcat în
categorie și a făcut cel mai bun meci al vieții sale în fața
intensului pugilist turc, care a fost susținut de propriul public
în sala Abdi Ipekci din Istanbul. Aydin a fost puțin mai bun în
primele două runde, dar Dan a preluat treptat controlul și începând
din runda a patra a avut doar un moment în care a pierdut, în
repriza a opta. Românul a boxat mai bine în rundele următoare și
i-a dat lui Aydin câteva lecții dureroase
„, notează sursa
citată, care menționează că punctajul său în cazul acestui meci ar
fi fost 117-111 în favoarea lui Jo Jo Dan.

Boxingnews24.com scrie că stilul lui Jo Jo Dan a fost
„remarcabil de asemănător cu cel al lui Lucian
Bute
„, dar românul nu a avut putere în lovituri.
Spre deosebire de român, Aydin era mult mai puternic, dar
neglijent. (…) Problema nu a fost spre final că Jo Jo Dan era
obosit, pentru că el nu era atât de afectat ca Aydin. Însă Dan avea
putere zero în lovituri și părea nelalocul lui uneori, în fața mult
mai puternicului Aydin. Nu aș spune că a fost o hoție, pentru că
înțeleg de ce arbitrii-judecători ar fi mai impresionați de
loviturile puternice ale lui Aydin, în comparație cu cele slabe ale
lui Dan. De asemenea, Dan nu și-a fost de ajutor alergând în ring
toată seara, ca o versiune slabă a lui Floyd Mayweather
Jr.
„, menționează site-ul citat.

Presa turcă scrie, duminică, doar că Selçuk Aydin a scris
istorie.

Pugilistul Ion Ionuț, alias Jo Jo Dan, a fost învins în meciul
pentru titlul interimar al categoriei semimijlocie, în versiunea
WBC, sâmbătă, la Istanbul, de turcul Selçuk Aydin.

Potrivit cotidianului Milliyet, Selçuk Aydin a dedicat victoria
celor șapte militari turci uciși în atacul din noaptea de duminică
spre luni al rebelilor kurzi și celor opt turci care au decedat în
urma raidului de la începutul acestei săptămâni al armatei
israeliene asupra unei flotile propalestiniene de ajutor pentru
Fâșia Gaza. „Dedic această victorie militarilor noștri care
au murit la Iskenderun și celor care au decedat în atacul
Israelului asupra navelor care duceau ajutoare în Fâșia Gaza. Sunt
mândru că sunt turc”
, a spus pugilistul turc.

Înainte de începerea meciului dintre Aydin și Jo Jo Dan, după
intonarea imnului Turciei, spectatorii au scandat: „Să fie
blestemat Israelul”
.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×